”Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decît cele prescrise de medicii psihiatri. La rîndul nostru, cu această carte în mînă, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): „Epictet, nu antidepresive!” Veţi vedea că funcţionează…” Andrei Pleşu


9lei 

Aflați mai multe


Epictet și-a petrecut formarea sub filosoful roman Musionus Rufus, alături de care a parcurs „programa” stoică clasică: logică, fizică și etică. După dobândirea libertărții și-a petrecut întreaga carieră predând filosofie și recomandând o rutină zilnică de autoexaminare.

Discipolul lui Epictet – Arrian - a publicat mai târziu notele și discursurile maestrului stoic. Encheiridion, sau Manualul reprezintă o distilare a învățămintelor lui Epictet. Ideea centrală este cea conform căreia singurul aspect asupra căruia un individ are control este mintea acestuia. Lumea exterioară, inclusiv corpul, este în cea mai mare parte dincolo de controlul nostru, iar evenimentele exterioare nu sunt în sine nici bune, nici rele, iar numai atitudinea față de aceste eveniemente poate avea anumite calități morale.

Un inamic poate produce daune fizice, dar nu se poate atinge de suflet, la fel cum nimeni nu poate opri pe altcineva de la a fi virtuos – lucru care, explică Epictet în acest ghid, depinde doar de urmarea prescrierilor naturii și vocii rațiunii.

Colecție
Esențiale
Domeniu
Filozofie
Teme
filosofie practică, stoicism
Titlu original
Encheiridion
Limba originală
Greacă veche
Autor(i)
Epictet
Traducător
Ioana Costa
Ilustrator
Iulia Costache
format 1
epub
format 2
mobi
format 3
pdf
ISBN hârtie
9786069374573
ISBN epub
9786068847993
ISBN mobi
9786068847986
ISBN pdf
9786069680001
Nr pagini
62
Anul apariției
2015